Halloween sarbatoare la Americani!
Halloween este o sărbătoare de origine
celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în
secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților
irlandezi din
Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de
31 octombrie,
deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este
sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din
limba engleză, de la expresia
All Hallows' Even, numele sărbătorii creștine a
tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină
creștinismul occidental —
catolic și
protestant, deoarece în aceste culte creștine ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe
1 noiembrie.
Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat care reprezintă
Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători copiii se maschează în
vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând
„Trick or Treat?”
(Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau
dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări
Hallowe
Istoric
Sărbătoarea pe care o cunoaștem sub numele de Halloween a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În
Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
Istoricul Nicholas Rogers, care a cercetat originile Halloweenului,
observă că în timp ce „unii folcloriști i-au detectat originile în
sărbătoarea romană a
Pomonei, zeița fructelor și semințelor, sau în festivalul morților denumit
Parentalia, sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic
Samhain, scris inițial Samuin”.
[2] Numele provine din irlandeza veche și înseamnă „sfârșitul verii”.
[2]
Festivalul
Samhain sărbătorește sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate” și este, uneori,
[3] considerat a fi „Anul Nou Celtic”.
[4]
Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de
Samhain,
permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoșii
familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau
gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la
purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se
ei înșiși în spirit rău pentru a le evita. În Scoția rolul spiritelor
era jucat de tineri îmbrăcați în alb cu fețele mascate sau înnegrite.
[5][6] Samhain
era o vreme când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele
pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau și ele un
rol în festivități. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel
mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc.
[7] Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele ca ritual de purificare.
Următoarea influență a apărut o dată cu răspândirea noii religii creștine în Europa.
[8]
În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie
într-o sărbătoare creștină, care celebrează toți sfinții.
[8] Aceasta era Sărbătoarea Tuturor Sfinților, sau
Hallowmas, sau
All Hallows.
[8]
Numele de „Halloween” și multe dintre tradițiile actuale provin din perioada veche engleză.
[9][10][11]
Originea numelui
Termenul
Halloween reprezintă o variantă scoțiană a denumirii
All-Hallows-Even („evening”),
adică noaptea de dinainte de „All Hallows”. Până în secolul al XX-lea
era scrisă și „Hallowe'en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Deși
sintagma
All Hallows apare în engleza veche (
ealra hālgena mæssedæg, „sărbătoarea tuturor sfinților”), conform
Oxford English Dictionary (ediția a doua) de la Oxford University Press,
All-Hallows-Even a fost atestată abia la 1556.
[12]
Simboluri
Simbolurile și obiectele artizanale asociate Halloweenului s-au
dezvoltat în timp. De exemplu, sculptarea de jack-o'-lantern provine din
obiceiul de Ziua Tuturor Sfinților de modelare a unor felinare din
napi pentru luminarea sufletelor din
purgatoriu.
[13] Napul era folosit tradițional de Halloween în Irlanda și Scoția,
[14][15] dar imigranții veniți în America de Nord au folosit
dovleacul indigen, care erau mai ușor accesibili și mai mari – fiind mai ușor de modelat decât napii.
[14] Tradiția americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837
[16] și a fost asociată inițial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârșitul secolului al XIX-lea.
[17]
Imaginile de Halloween provin din multiple surse, inclusiv din obiceiurile naționale, operele literare de
ficțiune gotică și
horror (cum ar fi romanele
Frankenstein și
Dracula), și din filmele horror clasice (ca
Frankenstein și
Mumia).
[18] Printre primele lucrări despre Halloween se numără cele ale poetului scoțian
John Mayne din 1780, care menționa farsele jucate la Halloween;
What fearfu' pranks ensue!, precum și supranaturalul asociat cu noaptea,
Bogies (fantome), influențându-l pe
Robert Burns, autorul poeziei
Halloween din 1785.
[19]
Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb și
sperietorile de ciori sunt și ele omniprezente. Casele sunt și ele
decorate cu aceste simboluri.
Printre alte imagini de Halloween se numără temele
morții, răului și
ocultului, sau monștrii legendari.
[20] Culorile tradiționale ale sărbătorii sunt negru și portocaliu.
Colindatul
„Trick-or-Treat for UNICEF”
UNICEF-ul are și el un cuvânt de spus în toată mișcarea Trick-or-Treat.
[21] În America de Nord, „
Trick-or-Treat for UNICEF” a devenit o tradiție în perioada de Halloween.
[21] „Mișcarea” a început ca un eveniment local în anul 1950 într-o suburbie din orașul
Philadelphia și s-a extins pe plan național până în 1952.
[21] În America este bine cunoscută „micuța cutie portocalie”.
[22]
Pentru o perioadă de timp, cutiile se distribuiau în școli și astfel
copiii care mergeau la „colindat” strângeau bani, împreună cu
tradiționalele dulciuri, de la cei care voiau să doneze.
[22]
UNICEF a dat drumul și la un trick-or-treat online, însoțit și de un
bal mascat, tot virtual. Endorserul campaniei a fost Heidi Klum împreună
cu familia ei.
[22]
Costume
Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile
supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a
lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor
personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhetipuri generice,
cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.
Costumarea și colindatul cu ele era de actualitate în Scoția de Halloween la sfârșitul secolului al XIX-lea.
[15]
Tradiția a pătruns și în Statele Unite la începutul secolului al
XX-lea, atât în rândul adulților cât și în rândul copiilor. Primele
costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane
în anii 1930 când obiceiul de
trick-or-treating devenea popular acolo.
În ziua de 31 octombrie sau în preajma ei, adesea în vinerea și
sâmbăta dinainte de Halloween, se țin adesea petreceri cu costume.
Jocuri și alte activități
În această carte poştală de Halloween din 1904, o fată priveşte într-o
oglindă într-o cameră întunecată în speranţa de a vedea cu coada
ochiului chipul viitorului soţ.
Există mai multe jocuri asociate cu petrecerile de Halloween. Unul dintre ele se numește
dunking sau
apple bobbing,
și constă în culegerea cu dinții a unor mere care plutesc într-un
lighean sau într-un alt vas cu apă. O variantă a jocului implică
așezarea în genunchi pe un scaun, ținerea unei furculițe între dinți și
tentativa de a lăsa furculița să cadă într-un măr. Un alt joc frecvent
implică agățarea cu funii a unor
scone-uri învelite în sirop sau
melasă; ele trebuie mâncate fără a folosi mâinile, activitate ce se
soldează inevitabil cu mânjirea feței cu lichidul dulce și lipicios.
Unele jocuri tradiționale de Halloween sunt forme de divinație. O
formă tradițională scoțiană de prevedere a viitorului soț al unei tinere
fete este curățarea unui măr dintr-o singură tăietură, urmată de
aruncarea cojii lungi peste umăr. Se crede că acea coajă va cădea în
forma primei litere a numelui viitorului soț.
[23]
Femeilor nemăritate li se spune că dacă stau într-o cameră întunecată
și se uită în oglindă în noaptea de Halloween, vor vedea chipul
viitorului soț. În schimb, dacă sunt sortite să moară înainte de
cununie, va apărea un craniu. Obiceiul era destul de răspândit încât să
apară pe felicitări de Halloween
[24] de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Un alt joc bazat pe superstiții și atestat prin anii 1900 implica
coji de nucă. Oamenii scriau simboluri cu lapte pe hârtie albă. După
uscare, hârtia era împăturită și introdusă în coji de nucă. Când coaja
de nucă era încălzită, laptele devenea cafeniu și scrisul apărea pe ceea
ce altfel ar fi părut a fi hârtie albă. Pentru a juca acest joc,
simbolurile din hârtie se puneau pe o farfurie. Cineva intra, într-o
cameră întunecată și își punea mâna pe o bucată de gheață, apoi o punea
pe farfurie. Bilețelul se lipea apoi de mână. Printre simboluri se
numărau: semnul dolarului pentru bogăție, nasturele pentru burlăcie,
degetarul pentru tors, arcanul pentru sărăcie, bobul de orez pentru
cununie, umbrela pentru călătorie, ceaunul pentru necazuri, trifoiul cu
patru foi pentru noroc, moneda pentru bogăție, inelul pentru cununie
rapidă și cheia pentru celebritate.
[25]
Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și
ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii,
televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale
(de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special
înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii.
Atracții bântuite
Atracțiile bântuite sunt locuri de divertisment special concepute
pentru a speria vizitatorii; cele mai multe sunt dedicate sărbătorii de
Halloween. Originile acestor locuri în care vizitatorii plăteau pentru a
fi speriați sunt greu de stabilit, dar se crede că acestea au fost mai
intâi folosite în scopul strângerii de fonduri de către
Junior Chamber International (Jaycees).
[26] Acestea includ case bântuite, labirinturi de porumb și plimbări în vehicole decorate specific sărbătorii,
[27]
iar nivelul de complexitate al decorațiilor a crescut odată cu
industria Halloweenului. În Statele Unite, aceste parcuri de distracție
cu specific Halloween produc aproximativ 300-500 de milioane de dolari
în fiecare an și atrag aproape 400.000 clienți, cu toate că tendințele
sugerează că vârful atins în acest domeniu a fost în 2005.
[26]
Această creștere a interesului a dus la adoptarea mai multor efecte
speciale foarte tehnice și a costumelor, comparabile cu cele din filmele
de la Hollywood.
[28]
Mâncăruri
Deoarece sărbătoarea cade în vremea recoltării merelor, merele
glazurate sau caramelizate se numără printre mâncărurile tradiționale de
Halloween. Acestea se obțin prin ungerea merelor întregi cu un sirop
dulce lipicios, uneori se adaugă miez de nucă măcinată.
Într-o vreme, copiilor li se dădeau mere glazurate, dar practica a
dispărut după ce au apărut zvonuri că unii oameni înfig ace sau lame de
ras în merele date copiilor.
[29] Nu există dovezi ale unor astfel de incidente,
[30]
deci se poate presupune că sunt cel mult rare și nu se soldează cu
răniri grave. Totuși, mulți părinți au crezut că asemenea practici sunt
frecvente din cauza mediatizării excesive. La maximul isteriei merelor,
unele spitale au oferit radiografii ale sacilor de bomboane ale copiilor
pentru a identifica vreo problemă. Practic toate acele puține
evenimente de „otrăvire” a merelor erau de fapt cauzate chiar de
părinții victimelor.
[31]
Un obicei ce persistă în Irlanda de astăzi este gătirea (sau mai adesea, achiziționarea) de
barmbrack (în
galiciană báirín breac), o prăjitură ușoară cu fructe, în care se introduc un inel, o monedă sau alte „farmece”. Se spune că cei care mănâncă un
barmbrack cu inel își vor găsi dragostea în anul următor, tradiție similară cu cea a prăjiturii regelui la
bobotează.
- Mâncăruri asociate sărbătorii
- Caramele (Marea Britanie)
- Măr caramelizat/măr glazurat (Marea Britanie și Irlanda)
- Bomboane în formă de cranii, dovleci, lilieci, viermi, etc.
- Dovleac, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac
- Semințe de dovleac prăjite
Halloweenul în lume
Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lume,
[32] Halloweenul este acum sărbătorit în foarte multe țări de pe glob, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada,
Puerto Rico și Regatul Unit, iar ocazional în unele părți ale
Australiei și
Noua Zeelandă. În America de Nord și Canada își menține cel mai înalt nivel de popularitate.
[32] În fiecare an, 65% dintre americani își decorează casele și birourile pentru Halloween.
[32] Procentul este depășit doar de decorațiunile făcute cu ocazia
Crăciunului.
[32]
Halloweenul este sărbătoarea în care sunt vândute cele mai multe
bomboane și este a doua sărbătoare după Crăciun ca volum al vânzărilor
globale.
[32]
Perspective religioase
Creștinismul catolic și protestant
În America de Nord, atitudinea creștină față de Halloween este foarte
variată. În Biserica Anglicană, unele dioceze au ales să sublinieze
tradițiile creștine de Sărbătoarea Tuturor Sfinților,
[33][34] în timp ce Protestanții țin cont de sărbători ca Ziua Reformei, o zi de comemorare și rugăciuni pentru unitate.
[35][36] Preotul Gabriele Amorth, un exorcist numit de Vatican la Roma, a declarat:
„Dacă
tinerilor americani și englezi le place să se îmbrace ca vrăjitoarele
și demonii o noapte pe an, nu este nicio problemă. Dacă este doar un
joc, nu există nici un rău în asta.[37] ”
În ultimii ani, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Boston a organizat o Sărbătoare a Sfinților pentru Halloween.
[38]
Multe dintre bisericile protestante contemporane văd Halloweenul ca un
moment de distracție pentru copii, ba chiar organizează serbări în
bisericile lor, iar copiii și părinții lor se pot costuma, juca jocuri
și primesc bomboane.
În noiembrie 2009, Vaticanul a catalogat ziua de Halloween ca
necreștină, declarând că este bazată pe un sinistru și periculos curent
ocultist.
[39]
Multi creștini nu atribuie vreo semnificație negativă sărbătorii de
Halloween, tratând-o ca pe un pretext pur laic pentru serbarea
„ciudățeniilor imaginare” și pentru oferirea de bomboane. Festivitățile
de Halloween sunt obișnuite în școlile parohiale romano-catolice din
America de Nord și din Irlanda. De fapt, Biserica Romano-Catolică
consideră că Halloween-ul ar avea o legatură cu creștinismul.
[40]
Cei mai mulți creștini nu consideră că tradiția ar avea rădăcini
satanice în origine sau practică și că nu reprezintă nicio amenințare
pentru viața spirituală a copiilor: educarea despre moarte și
mortalitatea, precum și despre obiceiurile strămoșilor celți fiind, de
fapt, o lecție de viață valoroasă și o parte din patrimoniul enoriașilor
lor.
[41] Festivitățile de Halloween sunt obișnuite în scolile parohiale romano-catolice din America de Nord și din Irlanda.
Alte culte creștine
|
|
Acest articol sau secțiune reprezintă în principal viziunea românească
asupra acestui subiect și nu neapărat felul în care este perceput
acesta la nivel mondial. Vă rugăm îmbunătățiți acest articol sau
discutați acest aspect pe pagina de discuție. |
Alți creștini sunt îngrijorați de Halloween și resping sărbătoarea
deoarece ei sunt convinși că trivializează (și celebrează) „ocultul” și
ceea ce ei percep ca fiind rău.
[42]
Un răspuns în rândul unor fundamentaliști în ultimii ani a fost
utilizarea de Case ale Iadului (Hell Houses) sau pamflete tematice (cum
ar și cele ale lui Jack T. Chick), care cred despre Halloween că ar fi o
oportunitate pentru evanghelizare.
[38] Unii consideră Halloweenul ca fiind complet incompatibil cu credința creștină
[43] datorită originii sale păgâne de Festival al Morților.
În tradiția populară din România există un obicei asemănător,
Noaptea Sfântului Andrei, care este asociat cu apariția
strigoilor, cu farmecele de dragoste și ghicirea ursitului, de asemenea se poate „afla” dacă anul următor va fi roditor.
[44][45] Sfântul Apostol Andrei este prăznuit pe 30 noiembrie.
Ortodocșii consideră că în timpul vieții trebuie să dobândească asemănare cu
Iisus Hristos și nu să se îmbrace în vampiri și fantome.
[46][47][48]
Păgânismul, ocultismul și satanismul
„Părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey,
obișnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători
în calendarul satanic.
Mulți se uită la istoricul Halloweenului și, bazați pe aceasta, recomandă sau nu, o anumită poziție față de ea.
[49] Uneori o astfel de analiză poate ajuta, dar nu se crede că are o contribuție decisivă în a lua o hotărâre justificată.
[49]
Originea acestei sărbători poate fi plasată în ocultism și păgânism,
iar grupările satanice, în unele regiuni, îi atașează o însemnătate
deosebită.
[49]
Vaticanul a condamnat sărbătoarea de Halloween, despre care susține că
este „anticreștină”, fiind bazată pe un „curent subteran periculos al
ocultismului”.
Sfântul Scaun
i-a avertizat pe părinți să nu-și lase copiii să se îmbrace în fantome
și vampiri deoarece Halloweenul este o sărbătoare păgână a „terorii, a
fricii și a morții”. Un ziar controlat de episcopii italieni, Avvenire, a
cerut în 2009 boicotarea zilei de Halloween, despre care a spus că este
„o celebrare a groazei și a macabrului” care ar putea să încurajeze
„sectele [satanice] nemiloase și fără scrupule”.
[50]
Mai multe biserici din Florida au protestat în octombrie 2010 față de
decorarea unui parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i
pe organizatori că promovează imagini ale „crimei și torturii”.
[51]
„Părintele” modern al „bisericii lui
Satan”,
Anton Szandor LaVey,
obișnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători
în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică“ sau Sabatul
vrăjitoarelor, de pe 1 mai.
[52]
Alte religii
Alte religii, de asemenea, au păreri foarte diferite cu privire la
Halloween. Adepții religiei Wicca simt că tradiția este jignitoare
pentru „vrăjitoarele adevărate” pentru că se promovează caricaturi
stereotipale ale „vrăjitoarelor malefhalloweenului”.
en este serbat prin parade și carnavaluri.